Categorii
Angajatori

6 beneficii dovedite pe care le poate aduce firmei un angajat implicat

De ce este important să avem angajați fericiți în companie? Fericirea angajaților ține de implicarea angajaților. Mai exact, cu cât un angajat este mai fericit și probabilitatea ca acesta să fie implicat este mai mare. Există mai multe avantaje pe care le aduc companiei angajații implicați, îți prezentăm 6 dintre acestea:

  • influențează pozitiv alți angajați;
  • sunt mai productivi și, deci, mai profitabili;
  • oferă servicii mai bune clienților;
  • sunt mai entuziasmați de munca lor;
  • le este mai confortabil să își mențină rolul pe care îl au în organizație;
  • oferă sugestii pozitive companiei. 

Să cercetăm mai profund aceste avantaje. Înainte de a face acest lucru, trebuie să înțelegem ce înseamnă: implicarea angajaților și un angajat implicat. 

Un angajat implicat este unul care este pe deplin absorbit de munca sa, este entuziasmat de munca sa, deci, prin urmare, ia decizii potrivite pentru a promova reputația și interele companiei. 

Dacă luăm în considerare beneficiile și descrierea de mai sus este evident că ne dorim să avem în companie angajați entuziasmați și optimiști, deoarce aceștia sunt foarte plăcuți de colegi. Cu toate acestea, dacă trecem de “beneficiile soft” pentru dumneavoastră, ca manageri și pentru compania dumneavoastră, există o mulțime de alte avantaje pentru care este bine să ai forță de muncă implicată.

Angajații implicați sunt mai productivi

Angajații implicați sunt adesea cei mai productivi membri ai echipei. De obicei, ei s-au angajat să „parcurgă kilometrii în plus” pentru a se asigura că fac tot ceea ce pot.

Statisticile arată că angajații implicați tind să-și ia mai puține zile libere, ceea ce reprezintă un sprijin important pentru productivitate.

Acesta trebuie să fie unul dintre avantajele cheie ale angajaților implicați – cu cât este mai productiv un membru al echipei, cu atât este mai probabil ca întreaga echipă să observe și să se adapteze, ceea ce este un câștig evident pentru echipă și pentru afaceri. 

Angajații implicați își dau demisia mai rar

Dacă păstrați cei mai buni angajați, atunci compania își menține o bună reputație și are costuri mai mici. Studiile arată că înlocuirea unui angajat costă 40% din salariul anual al acestuia ca să nu mai vorbim și de inconvenientul că cei noi trebuie instruiți. 

Atunci când companiile se asigură că obțin cele mai multe beneficii de pe urma angajaților implicați, există șanse mult mai mari ca angajații să se simtă în siguranță, mulțumiți și foarte rar vor părăsi compania.

Mai exact, pe măsură ce angajații implicați investesc mai mult în succesul companiei, aceștia devin și mai fideli.

Angajații implicați sunt inovatori

Se știe că angajații implicați au performațe ridicate și insuflă celorlalți angajați pasiune și interes la locul de muncă, ceea ce duce adesea la apariția ideilor noi – inovative.

Există un motiv esențial pentru care companii inovatoare precum Apple, Microsoft și Netflix alocă atât de mult timp și buget pentru a se asigura că au echipe implicate peste tot în lume. Inovația le ajută să rămână în topul industriilor în care activează. 

Angajații implicați oferă clienților servicii mai bune

Angajații implicați sunt mai fericiți și, prin urmare, oferă în mod obișnuit servicii mai bune colegilor și clienților, totul se datorează faptului că aceștia sunt optimiști și proactivi.

Asigurarea unui serviciu excelent cliențior este un câștig imens pentru companie, este o asigurare că vor avea clienți fericiți și în viitor. Iar aceasta depinde în mare măsură de angajații implicați. 

Angajații implicați cresc profitul

Un studiu realizat de Wyatt Watson (companie de consultanță în domeniul Financiar și de Resurse Umane) a arătat că firmele care au angajați puternic implicați produc cu 26% venituri mai mari per angajat. Era de așteptat că angajații implicați să influențeze pozitiv și veniturile companiei, mai ales că aceștia își doresc să asigure și succesul echipei din care fac.

Cu cât angajații dumneavoastră sunt mai implicați, cu atât devin mai eficienți și mai productivi și, cu siguranță, acestea vor ajuta compania!

Angajații implicați sunt mai mulțumiți

Cercetările arată că dacă angajații sunt implicați în mersul lucrurilor în companie, crește nivelul satisfacției la locul de muncă. Angajații mulțumiți joacă un rol cheie în organizația dumneavoastră în calitate de ambasadori ai companiei. Ei încurajează alți oameni care fac performanță să se alăture companiei și sunt ambasadori de cursă lungă pentru afacerea dumneavoastră.

În concluzie

Am prezentat 6 beneficii puternice ale angajaților implicați, toate pentru a vă explica cât de important este să dați totul pentru echipa dumneavoastră. Sper că ați ajuns să vă puneți și câteva întrebări: “Care este nivelul de implicare al angajaților? Ce trebuie să fac pentru a crește nivelul de implicare al angajaților?” Răspunsurile vor fi primul pas pentru a vă crește compania cu ajutorul angajați implicați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *