Cel mai puternic factor în dezvoltarea unui business este reprezentat, fără doar și poate, de oameni. Un chestionar eficient poate măsura fericirea, dedicarea, loialitatea și starea generală cu privire la job a angajaților tăi. De asemenea, va ajuta la crearea unei alinieri prin prisma culturii organizaționale, esențială, de altfel, în cazul unor job-uri remote, spre exemplu.
Adunând și analizând feedback-ul angajaților tăi, poți măsura cum se simte fiecare și acționa în consecință. În aceeași ordine de idei, mesajul transmis către angajați este unul pozitiv, de apreciere a informației primite.
Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui nu e dacă să aplici chestionare angajaților tăi (beneficiile sunt evidente), ci ce tip de chestionar să aplici – anual sau de măsurare a pulsului echipei.
În continuare, vom evidenția câteva idei cheie care susțin importanța sondajelor privind pulsul echipei.
Ce sunt sondajele privind pulsul echipei?
Exact ceea ce sugerează și denumirea. Aceste tipuri de chestionare sunt concepute pentru a urmări pulsul echipei cu privire la satisfacția la locul de muncă. Altfel spus, asta înseamnă că poți aduna, în timp real, feedback important cu privire la statusul echipei tale.
Sondajele privind pulsul echipei îți permit să creezi discuții cu oamenii tăi pe temele care îi interesează. Poți descoperi ce nu funcționează în echipă, ce poți ajusta sau ce poți aduce nou pentru a îmbunătăți cultura organizațională și pentru a da un boost business-ului. Aceste sondaje trebuie realizate cu regularitate și sunt destul de scurte, urmărind subiecte specifice.
Prin implementarea unor astfel de sondaje și colectarea feedback-ului, poți să:
- Crești productivitatea și performanța
- Crești starea de bine și dedicarea angajaților
- Identifici zonele unde poți să inovezi
- Localizezi din timp problemele și să previi amplificarea lor
- Le dai un boost de încredere angajaților
- Identifici ce skill-uri pot fi îmbunătățite
- Reduci absenteismul
- Analizezi trend-uri ce pot să te ajute în viitor
De ce să alegi sondajele de tip „puls” pe lângă evalăurile anuale?
Este adevărat că sondajele anuale sunt mult mai comune decât cele privind pulsul echipei pentru cele mai multe departamente de HR. Sondajele anuale pot atinge multe subiecte și sunt foare lungi și detaliate.
Doar 14% din managerii companiilor sunt mulțumiți de informațiile pe care departamentul de HR le obține.
Chartered Institute of Personnel and Development
Haideți să analizăm împreună de ce sondajele privind pulsul echipei sunt mai eficiente.
Nu consumă la fel de mult timp
Chestionarele anuale sunt foarte lungi și laborioase, ceea ce ar putea conduce la o completare grăbită din dorința de a ajunge cât mai repede la final. Acest lucru poate afecta veridicitatea informațiilor obținute pentru că oamenii se vor concentra să termine mai repede în loc să își ia timp suficient pentru fiecare întrebare.
Un chestionar anual are, în medie, 100 de întrebări, ceea ce necesită foarte mult timp. Din acest motiv, mulți încep să răspundă, foarte puțini ajung la final.
Sondajele privind pulsul echipelor au în medie 5-10 întrebări și nu ocupă atât de mult timp din ziua unui angajat. Asta asigură disponibilitatea oamenilor de a răspunde cu mult mai multă atenție la fiecare întrebare.
Informațiile sunt de actualitate
Cele mai multe companii sunt foarte atente la insight-urile în timp real din mediul financiar. De ce nu suntem la fel de implicați și în a obține insight-uri în timp real de la angajați?
Sondajele anuale acoperă tot anul, dar angajații vor avea mai proaspăt în memorie ce s-a întâmplat în ultimele luni. Asta înseamnă că există o lacună foarte mare de informații, ceea ce este foarte contra-intuitiv. În momentul în care vei reuși să aduni feedback-ul, să îl analizezi și să găsești soluții, informația va fi învechită, deci irelevantă. Poți rata oportunități notabile care să te ajute în construirea unei strategii eficiente.
Cu ajutorul sondajelor privind pulsul echipei, obții informația la cald și poți lua măsuri la fel de repede. Este mult mai eficient așa decât să răspunzi unei situații care s-a petrecut în urmă cu 10 luni, dar abia la final de an afli despre ea.
Informațiile obținute sunt mai mult mai relevante
Așa cum spuneam anterior, multe departamente de HR folosesc în continuare chestionarele anuale din dorința de a îmbunătăți starea de spirit a angajaților. Însă, aceste tipuri de chestionare nu asigură atât de multe informații pe cât ar fi nevoie.
Sondajele anuale nu te pot ajuta să localizezi și să rezolvi o problemă în timp util. În loc să obții informații relevante pentru momentul prezent, consumi resurse și energie pentru feedback care nu mai e de actualitate.
Sondajele privind pulsul echipelor fac mult mai ușoară măsurarea și ajustarea strategiei prin care poți menține angajații fericiți. Asta se întâmplă atunci când aduni feedback în timp real, profitând de oportunitățile de moment și având ocazia să îmbunătățești constant strategia.
Într-o lume în care totul e în continuă mișcare și atenția se mută foarte repede de la un subiect la altul, oamenii se așteaptă ca totul să se întâmple rapid. Nu mai există răbdare, iar totul se întâmplă în timp real. Așadar, nu este mai bine să acționăm la fel și în ceea ce privește sondajele către angajați?